Amenda pentru Westgate, unul dintre cei mai mari operatori de aparate slot-machine, pentru punerea in practica a unei concentrari economice
Consiliul Concurentei a sanctionat cu 229.496 lei (aproximativ 50.000 euro) Westgate România SRL pentru punerea în practica a unei concentrari economice înainte de a fi autorizata de autoritatea de concurenta.
In cadrul analizei tranzactiei prin care Westgate a preluat dreptul de utilizare a marcilor Stanleybet si a domeniilor _www.stanleysport.ro_ [1] si _www.stanleybet.ro_ [2], apartinand Stanley International Betting Limited, Autoritatea de Concurenta a constatat ca operatiunea a fost deja pusa in aplicare. Practic, inainte de a primi autorizarea din partea Consiliului Concurentei, Westgate a deschis si a inchis puncte de lucru, a instalat/retras terminale, a modificat Regulamentul de functionare a jocului pentru pariuri in cota fixa.
Westgate a recunoscut incalcarea legii si, ca urmare, a beneficiat de reducerea corespunzatoare a amenzii.
Westgate activeaza pe piata jocurilor de noroc, activitatea principala fiind cea de exploatare a masinilor electronice cu castiguri. Aceasta piata include atat exploatarea terminalelor de joc de tip slot-machine, cat si exploatarea terminalelor de joc utilizate in cadrul programului video-loterie. Ulterior finalizarii tranzactiei descrisa anterior, Westgate a inceput sa presteze activitate si pe piata pariurilor traditionale, respectiv pe piata pariurilor online.
Detalii, pe Economica