ANRE a aprobat planul pe zece ani al Transelectrica de dezvoltare a retelei de transport de energie. Investitii de 5 mld. lei
Autoritatea Nationala de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat planul de dezvoltare a retelei electrice de transport (RET) pentru perioada 2016 - 2025, elaborat de compania de stat Transelectrica, proiect ce presupune investitii de 5 miliarde lei (circa 1,1 miliarde euro) care nu are, înca, o planificare clara a surselor de finantare, potrivit datelor publicate de companie, scrie News.ro.
Compania sustine ca planul va fi finantat printr-un “mix adecvat si echilibrat”, “cu considerarea tuturor optiunilor si instrumentelor oferite atat de piata financiara, cat si de programele de finantare nerambursabila operate de Uniunea Europeana”, fara a da detalii clare despre sursle de finantare si despre planificarea anuala a investitiilor.
„Valoarea totala a investitiilor planificate pe orizontul Planului de dezvoltare RET este estimata la circa 5 miliarde lei. Valoarea mentionata nu include investitiile de racordare la RET a noilor utilizatori, finantarea acestor investitii fiind asigurata prin tariful de racordare platit de utilizatorul racordat”, a precizat Transelectrica, intr-un comunicat transmis marti Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Detalii, pe Economica