Astaldi cauta 110 muncitori pentru constructia a 18 kilometri din Autostrada Transilvania
Asocierea Astaldi - Max Boegl - Astalrom - Consitrans angajeaza 110 persoane pentru constructia a 18 kilometri din Autostrada Transilvania. Posturile oferite variaza de la sofer de autobasculanta pâna la fierar – betonist.
Asocierea condusa de italienii de la Astaldi a postat vineri, 11 mai, un anunt pe OLX prin care ofera 110 locuri de munca pentru lucrari la Autostrada A3, Tronson Ogra - Campia Turzii, Lotul 2.
Compania cauta mai exact 50 operatori de utilaj (buldozer, excavator, cilindru compactor, freza, greder, concasor, sofer autobasculanta, sofer autobetonier).
De asemenea, mai ofera cate 20 de locuri de dulgher, fierar - betonist si, respectiv, de lacatus –mecanic.Asocierea Astaldi - Max Boegl - Astalrom – Consitrans a castigat contractul pentru construirea celui mai lung lot din Autostrada Campia Turzii – Targu Mures pentru suma de 437,63 milioane de lei.
Ordinul de incepere a lucrarilor pe acest lot a fost emis in mai 2016 iar termenul estimat pentru finalizarea lor este al doilea trimestru din 2019. Gradul de executie a lucrarilor este de 30,29%, potrivit celor mai recente date de pe site-ul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Detalii, pe Economica