Home / Stiri financiare /

Ate Bank

ATE Bank România, preluată recent de Piraeus Bank, va fi cumpărată parţial de câţiva investitori români şi capitalizată iniţial până la 60 de milioane de euro, urmând ca în 2013 să fie atraşi mai mulţi investitori

clusiv SIF-urile, iar capitalurile să ajungă la 200 milioane euro.

În urmă cu două luni a apărut pe piaţă informaţia că un grup format din peste zece oameni de afaceri, printre care se vehiculau nume precum Gabriel Popoviciu, Gruia Stoica sau Dorel Umbrarescu, la care se alăturau cele cinci societăţi de investiţii financiare, va prelua afacerea ATE Bank în România.

Noua bancă va fi condusă începând de anul viitor de fostul vicepreşedinte Raiffeisen Bank Marinel Burduja, care ar fi şi artizanul negocierilor.

(Detalii pe Mediafax)

 

Susţinere de la BNR şi Finanţe

În contextul evoluţiilor de pe piaţa bancară din ultimii ani, care au ridicat semne de întrebare privind oportunitatea de a avea circa 85% din sistem deţinut de capital străin, noua entitate a câştigat rapid susţinerea atât din partea Băncii Naţionale (BNR), cât şi din partea autorităţilor de la cel mai înalt nivel.

Potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax, proiectul este susţinut şi de vicepremierul Florin Georgescu, ministru al Finanţelor Publice, un partizan recunoscut al capitalului autohton. Din decembrie, Florin Georgescu se va întoarce pe poziţia de prim-viceguvernator al BNR, din care s-a autosuspendat pe perioada în care este vicepremier.

Banca ar urma să se adreseze exclusiv segmentului de companii, cu precădere industrie şi agricultură. Numele viitoarei instituţii de credit va fi schimbat, dar va avea o rezonanţă uşor apropiată de cel actual.

O bancă pe pierdere

ATE Bank România avea la finele anului trecut active de 1,6 miliarde de lei, cota de piaţă înregistrată fiind de aproximativ 0,4%. Banca a încheiat anul 2011 cu pierderi de 160 de milioane de lei. 

(Detalii pe Adevărul)

 

 

luni, 08 octombrie 2012, 963 afisari

Curs BNR joi, 21 noiembrie 2024

1 EUR4.9766 RON
1 USD 4.7317 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

August Septembrie Octombrie
Euro 4,9765 4,9743 4,9748
USD 4,5199 4,4780 4,5615

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0500 RON
la Credit Europe Bank
1 USD = 4.7900 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 19.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci

Creditare

Stiri financiare

Citeste toate stirile Codul fiscal

Promotii banci

Vezi toate promotiile