Banca Centrala Europeana: Avem nevoie de o reglementare globala privind criptomonedele
Benoit Coeure, membru al Comitetului Executiv al Bancii Centrale Europene, a sustinut, vineri, necesitatea stabilirii unei reglementari globale privind criptomonedele si s-a pronuntat pentru o abordare unica de reglementare la nivelul Uniunii Europene, relateaza agentia EFE.
"Avem nevoie de o abordare globala", a declarat el la o conferinta de presa dupa reuniunea ministrilor Economiei si Finantelor din zona euro, ce a avut loc la Helsinki.
In acest sens, oficialul BCE a precizat ca exista "un risc ridicat" sa existe neconcordante intre reglementarile din diferite jurisdictii, "mai departe de Europa".
Astfel, a subliniat el, G7 va publica un studiu in acest sens la inceputul lunii octombrie, si, dincolo de abordarea globala, Coeure considera necesara o reglementare unica in UE.
La randul sau, vicepresedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a afirmat ca Executivul Comunitar realizeaza o analiza privind Libra, criptomoneda pe care vrea sa o lanseze Facebook, cu scopul de a vedea daca se conformeaza cadrului de reglementare al UE, daca sunt necesare modificari ale reglementarii sau daca este nevoie de un cadru specific pentru moneda retelei de socializare.
El a precizat ca Bruxelles a trimis un chestionar Facebook pentru a obtine mai multe detalii despre Libra si a mentionat ca discutiile de vineri dintre ministrii au evidentiat existenta "anumitor preocupari", inclusiv cele privind implicatiile pentru stabilitatea financiara.
Detalii, pe Economica