Bancile care iti aduc cele mai mari castiguri la depozite
Reducerea graduala a dobânzii de politica monetara de catre Banca Nationala a României (BNR) a muscat si din bonificatiile oferite de banci pentru atragerea depozitelor de la populatie.
Pe parcursul anului trecut, Banca Centrala a diminuat treptat dobanda-cheie de la 5% pe an pana la 4% pe an. Tendinta continua si in acest an: la prima sedinta de politica monetara din 2014, care a avut loc luna trecuta, Consiliul de Administratie al BNR a hotarat sa taie dobanda de referinta pana la un nou nivel minim istoric de 3,75% pe an.
In consecinta, partea buna este ca scad dobanzile la credite, iar partea proasta - ca economiile la banci aduc castiguri tot mai mici.
Cat ar castiga un potential client care vrea sa economiseasca suma de 1.000 de lei pentru trei luni de zile? Cel mai bun castig ce poate fi obtinut in prezent de un client este de 9,24 de lei, la Banca Feroviara, cu produsul Depozitul Intercity, care are o dobanda de 4,4% pe an. Suma reprezinta dobanda neta, dupa ce s-a scazut impozitul de 16% si costurile bancii.
Money.ro va prezinta lista cu primele zece banci din Romania care ofera cele mai bune dobanzi la depozitele pe trei luni de pe piata, potrivit datelor centralizate de portalul conso.ro.
1. Banca Feroviara – 4,4% pe an
2. TBI Bank – 4,25% pe an
3. Piraeus Bank – 4,1% pe an
4. Volksbank Romania – 4,05% pe an
5. Marfin Bank – 4% pe an
6. Banca Romaneasca – 3,95% pe an
7. Banca Carpatica – 3,85% pe an
8. Alpha Bank – 3,8% pe an
9. Garanti Bank – 3,7% pe an
10. ProCredit Bank – 3,7% pe an
Detalii, pe Money