BMW ar putea inchide uzinele din Marea Britanie daca Brexitul va duce la controale vamale indelungate
Grupul auto german BMW va fi nevoit sa închida uzinele sale din Marea Britanie, unde sunt produse automobilele Mini si Rolls-Royce, daca va ajunge în situatia în care nu va putea importa rapid componente din Europa continentala dupa ce Marea Britanie va iesi din Uniunea Europeana, a declarat luni pentru Financial Times unul din directorii BMW.
Uzinele care produc automobile utilizeaza metode de productie denumite 'just in time', caracterizate prin faptul ca piesele componente ajung cu doar cateva ore inainte de a fi nevoie de ele pe liniile de asamblare, reducandu-se stocurile de componente si astfel costurile sunt mentinute la un nivel scazut.
Si uzinele BMW se bazeaza pe componentele importate. Aproximativ 90% din componentele utilizate de uzinele BMW din Marea Britanie provin din Europa continentala.
In ceea ce constituie cel mai puternic avertisment lansat pana acum de BMW cu privire la viitorul operatiunilor sale din Marea Britanie, directorul responsabil cu procedurile vamale Stephan Freismuth a subliniat ca intarzierile in importurile de componente ar afecta serios facilitatile BMW din Marea Britanie, inclusiv uzina unde este asamblat modelul Mini.
'Am spus intotdeauna ca facem tot ce putem pentru a ne pregati pentru orice, insa in situatia in care lantul de aprovizionare se opreste la granita atunci nu ne putem fabrica produsele in Marea Britanie', a spus Stephan Freismuth. Acesta a adaugat ca grupul german vrea sa isi mentina deschise uzinele din Marea Britanie insa orice intreruperi intampinate cu importurile de componente ar creste costurile si ar prejudicia modelul de productie 'just in time'.
'Daca esti nevoit sa opresti productia pentru o zi acest lucru costa foarte multi bani insa daca la final vom avea mai multe opriri echipa manageriala va trebui sa decida cum poate fi rezolvat acest lucru', a spus Freismuth.
Detalii, pe Economica