BNR: Un nivel crescut al avansului la credite, efectul direct al eliminarii garantiilor prin Legea darii in plata
Stabilirea unui nivel crescut al avansului la credite reprezinta un efect direct al eliminarii de catre Legea darii în plata a tuturor garantiilor aferente creditului, cu exceptia ipotecii imobiliare, si corespunde regulilor unei practici bancare prudente, precizeaza, marti, Banca Nationala a României, într-un comunicat remis Agerpres.
'In cadrul emisiunii Dupa 20 de ani difuzata de ProTV in data de 06.03.2016, cu privire la aspecte ce conduc la marirea avansului de catre institutiile de credit, domnul Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR, a avut in vedere Legea nr. 29/2015 de aprobare a OUG nr. 113/2013, act normativ care transpune Directiva Europeana privind cerintele de capital (CRD IV). Prin urmare, reprezentantul BNR nu a facut referire la asa numita 'lege bail-in' (in fapt Legea nr 312/2015 privind redresarea si rezolutia institutiilor de credit), cum se mentioneaza in mod eronat in diferite publicatii care au preluat comentariile initiatorului legii privind darea in plata (deputatul Daniel Zamfir - n.r.) Precizam ca actul normativ de transpunere a Directivei CRD IV solicita institutiilor de credit sa isi organizeze intreaga activitate in conformitate cu regulile unei practici bancare prudente si sanatoase, cu cerintele legii bancare, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 si ale reglementarilor emise in aplicarea acestora. Stabilirea unui nivel crescut al avansului la credite corespunde acestor reguli si reprezinta un efect direct al eliminarii de catre legea darii in plata a tuturor garantiilor aferente creditului, cu exceptia ipotecii imobiliare', precizeaza banca centrala.
Detalii, pe Economica