BNR:Daca va fi necesara inchiderea ordonata a unei banci afectate de darea in plata, costurile se vor duce si la contribuabil
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu se asteapta la putine dari în plata dupa aplicarea legii adoptate astazi în Parlament, ceea ce nu exclude însa existenta unui risc sever pentru stabilitatea financiara, prin afectarea încrederii în institutia contractului, potrivit Profit.ro.
„Vedem acest risc sever pentru stabilitatea financiara prin influentarea nivelul de incredere intr-o societate. Astazi societatea vede ca se intervine in contractul de credit ipotecar, maine se poate interveni in contractele de utilitati, intr-o alta zi se poate interveni in alt contract de imprumut. Pozitia pietelor financiare fata de Romania e posibil sa se modifice. Nu ne-am dorit, nu ne dorim asta, dar nu putem sa excludem", a aratat Olteanu pentru Profit.ro.
Viceguvernatorul BNR cred ca trebuie sa ne asteptam la putine dari in plata, deoarece majoritatea cetatenilor care au luat un credit ipotecar pentru un apartament in care locuiesc vor dori sa locuiasca in continuare in acesta: "Suntem o natie de proprietari, o natie care are acest cult al proprietatii, foarte mult la casa noastra si ea este principala noastra avere. In averea gospodariilor, principala dimensiune este aceasta, a locuintei."
Detalii, pe Economica