Certificatele de CO2, care costa un miliard de lei in acest an, sufoca centralele pe carbune din Romania. Ce spune conducerea Complexului Oltenia
Complexul Energetic Oltenia, unul dintre cei mai mari producatori de energie din tara, plateste în acest an 950 milioane lei pentru certificatele de emisii de dioxid de carbon, adica un sfert din toate cheltuielile sale. Directorul companiei, Sorin Boza, spune ca este prea mult si cere ca o parte din banii platiti sa se întoarca în companie, pentru a se putea face investisii în scaderea emisiilor viitoare de CO2.
”Costul certificatelor de CO2 reprezinta 25% din cifra de afaceri totala a companiei. Estimarile noastre pentru acest an in ceea ce priveste valoare pentru certificate, aceasta ar ajunge la 950 milioane lei (circa 200 milioane euro). Este incredibil de greu sa platesti aceasta taxa. Si anul trecut aceste cheltuieli s-au ridicat la 500-600 milioane lei”, a declarat pentru News.ro directorul general al societatii, Sorin Boza.
Aceste certificate sunt obligatorii si, pentru anul in curs, ele trebuie platite pana la 30 aprilie 2019, in caz contrar compania risca penalizare din partea Comisiei Europene ce poate ajunge la 100 de euro pe certificat. Boza spune ca suma este mult prea mare, in conditiile in care ”CE Oltenia nu polueaza”, iar cu suma respectiva se pot face investitii.
”Taxa ne afecteaza foarte mult. Cu acesti 200 milioane euro putea face, de exemplu, investitii in retehnologizare. Suntem singurii producatori din Romania care platesc acel certificat. Desi noi nu poluam, suntem conformi normelor in vigoare”, a adaugat Boza.
El precizeaza ca producatorul de energie a efectuat investitii de mediu de 1,2 miliarde euro in ultimii zece ani, din surse proprii.
Aterior declaratiei pentru News.ro, Boza spusese ca redacteaza un plan de masuri pe care sa-l arate comisarului European pentru Energie, in incercarea de a recupera o parte din sumele platite pentru certificatele de emisii.
“Dorim sa primim inapoi o parte din banii platiti pentru aceste certificate, ca sa putem face investitii de acesti bani, ca sa putem emite mai putin in anii ce vin. Cheltuile cu certificatele de emisii sunt mai mari decat toate celelalte, decat cele cu salariatii si chiar decat cele cu productia de carbune”, a spus atunci Boza intr-o discutie cu ECONOMICA.NET,
Detalii, pe Economica