Home / Stiri financiare / CNIPMMR: Romania este pe ultimul loc din UE in privinta ponderii pe care salariul minim o are in cadrul salariului mediu net

CNIPMMR: Romania este pe ultimul loc din UE in privinta ponderii pe care salariul minim o are in cadrul salariului mediu net

CNIPMMR: Romania este pe ultimul loc din UE in privinta ponderii pe care salariul minim o are in cadrul salariului mediu net

România este tara cu cea mai mica pondere a salariului minim în cadrul salariului mediu net, de numai 39%, iar introducerea unui salariu minim la nivel european poate însemna un impact economic si social deosebit de intens si cu efecte atât liniare cât si conjugate greu de anticipat, sustine Ovidiu Nicolescu, presedinte de onoare al Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR), informeaza Agerpres.

"Primele reactii ale tarilor Uniunii Europene referitoare la introducerea unui salariu minim la nivel european, respectiv 60% din salariul mediu, au fost ambivalente, si pozitive si negative, dar foarte multe tari au sustinut ca vor exista multe efecte negative. Printre acestea mentionam: inchiderea firmelor care nu pot sustine cresterea salariala, migrarea companiilor multinationale din statele unde va creste prea mult in alte zone, inclusiv in afara UE, si cresterea inflatiei", a declarat, luni, Ovidiu Nicolescu, intr-o conferinta de presa.

In opinia sa, conform datelor statistice, Franta s-ar gasi "in cea mai buna situatie" in cazul in care s-ar lua aceasta decizie la nivel european, pentru ca salariul minim net este deja peste procentul de 60%."Franta are un salariu mediu net foarte mare, de 2.225 de euro in 2019, al doilea dupa Germania, si pentru ca salariul minim net reprezinta 62,29% este deja peste procentul acesta. Daca se aplica aceasta masura, Franta nu are probleme de consecinte negative, ci numai pozitive. Daca ne uitam la Germania, salariul mediu net este putin mai mare, de 2.439 euro, dar salariul minim este de 47%, deci ar urma o crestere de aproape 13 procente. Germania se va confrunta astfel cu niste situatii deosebite. Daca ne uitam si la Romania, ea este tara cu cea mai mica pondere a salariului minim in cadrul salariului mediu net, de 39,58%, mai mica decat in Bulgaria (47,63%) si Ungaria (44,58%). Cu cat diferenta este mai mare cu atat vor fi probleme mai mari. Avand 39% trebuie sa ajungem la 60% va dati seama ca o crestere cu peste 20 de procente inseamna un impact economic si social deosebit de intens si cu efecte atat liniare, cat si conjugate greu de anticipat", a adaugat Nicolescu.

Detalii, pe Economica

marti, 18 februarie 2020, 307 afisari

Curs BNR vineri, 22 noiembrie 2024

1 EUR4.9759 RON
1 USD 4.7742 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

August Septembrie Octombrie
Euro 4,9765 4,9743 4,9748
USD 4,5199 4,4780 4,5615

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0400 RON
la OTP Bank Romania
1 USD = 4.8500 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 19.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci

Creditare

Stiri financiare

Citeste toate stirile Codul fiscal

Promotii banci

Vezi toate promotiile