Cuc: Eu ii sfatuiesc pe soferii companiilor de ridesharing care au luat amenzi joi sa se duca sa conteste in instanta
Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, îi sfatuieste pe soferii companiilor de ridesharing care au fost amendati joi de Politia rutiera sa conteste sanctiunile în instanta.
"Eu ii sfatuiesc pe soferii care au luat amenzi astazi (joi, n.r.) sa se duca sa conteste in instanta. Si eu am fost amendat de Politie si m-am dus si am contestat cand am considerat ca mi s-a facut o nedreptate", a declarat Cuc la Palatul Victoria, raspunzand unei intrebari referitoare la amenzile aplicate in cursul zilei de joi soferilor unor companii care efectuau transport public de persoane contra cost in regim de inchiriere.
Ministrul Transporturilor a subliniat, in context, ca Ordonanta care modifica Legea taximetriei, si care a intrat in vigoare joi, nu interzice companiile de ridesharing ci isi propune sa combata pirateria. El a aratat, in context, ca declaratiile din spatiul public privind interzicerea UBER nu reprezinta decat un subiect de campanie electorala.
"Ce am reglementat noi pana in acest moment nu interzice UBER sa functioneze pe piata. Acesta este un subiect folosit de anumiti oameni in campania electorala doar pentru a veni si ei cu un subiect in presa. Pentru ca alte lucruri nu au facut. Acum i-a apucat pe toti grija de legislatie, in conditiile in care ei nu au fost in stare sa reglementeze, pentru ca problema acestor platforme treneaza cam de 5 ani. Spre deosebire de altii care nu au facut nimic noi lucram de o luna la proiectul de ordonanta (privind reglementarea ridesharing, n.r.)", a afirmat Razvan Cuc.
El a precizat, totodata, ca in cursul zilei de miercuri a avut o noua intalnire, la sediul ministerului, cu reprezentantii UBER, Clever si Bolt, care au prezentat anumite sugestii la proiectul de act normativ.
"Saptamana viitoare vom avea o alta intalnire pentru a finaliza si pentru a integra aceste observatii si reglementam si acest domeniu. Noi am dat o Ordonanta, Ordonanta 21, care vine ca combata pirateria. Din cate stiu, piraterie inseamna cand transporti persoane si nu declari acele sume pe care le incasezi. Eu stiu ca la UBER, cand faci o comanda, plata se face online si se elibereaza o dovada ca ai facut plata. Deci ei nu sunt pirati. Am discutat cu reprezentantii de la aceste platforme. Am vazut ca au si transmis mesaje catre soferii lor. Au spus ca pot continua sa functioneze. Nu exista un act normativ adoptat in momentul de fata care sa obstructioneze UBER, Clever sau Bolt sau alte aplicatii", a subliniat seful de la Transporturi.
Amenzi pentru soferi de transport public de persoane contra cost in regim de inchiriere
Politistii rutieri bucuresteni au sanctionat joi patru conducatori auto care efectuau transport public de persoane contra cost in regim de inchiriere, pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003.
Detalii, pe Economica