Comisionul redus pe care îl încasează îi face pe asiguratori să trateze cu indiferenţă poliţele obligatorii pentru locuinţe, emise de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), a declarat vicepreşedintele UNIQA Asigurări, Romeo Jantea, citat de Mediafax.
Asiguratorii încasează 10% din intermedierea unei poliţe de asigurare obligatorie. Asta înseamna un euro sau doi pe an, în funcţie de tipul locuinţei.
PAID a fost înfiinţată în septembrie 2009 în baza prevederilor Legii 260/2008, ale Legii 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor şi Legii 31/1990 privind societăţile comerciale.
Cei mai mari acţionari ai asiguratorului sunt Astra, Groupama şi Platinum, fiecare cu 15%. Generali România are o participaţie de 11 %, iar ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins şi Grawe România deţin câte 5,5% din acţiuni.