Deficitul bugetar dupa 5 luni este de 0,88% din PIB
Cheltuielile bugetului national au crescut cu 18,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar veniturile au avut un avans de 12,7%. Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât si bugetele de pensii si de somaj, a încheiat primele cinci luni cu un deficit de 8,14 miliarde lei, 0,88% din Produsul Intern Brut (PIB), de aproape patru ori mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut, arata datele publicate miercuri pe site-ul Ministerului Finantelor.
In primele cinci luni din 2017, deficitul bugetar a fost de 2,2 miliarde lei, respectiv 0,27% din PIB.
In ianuarie-mai 2018, veniturile bugetului general consolidat, de 110,9 miliarde lei, reprezentand 11,9% din PIB, sunt cu 12,7% mai mari, in termeni nominali, fata de aceeasi perioada a anului precedent.
Se inregistreaza cresteri fata de anul precedent in cazul incasarilor din contributiile de asigurari (+35,5%) si din veniturile nefiscale (+11,4%).
”In luna mai 2018 se constanta o imbunatatire a colectarii veniturilor din TVA, astfel acestea au crescut cu 16,8% fata de luna mai 2017, ajungand la o valoare de 21,98 miliarde lei pe primele cinci luni ale anului, ceea ce reprezinta o crestere cu 4% fata de perioada similara a anului precedent. Veniturile din accize au fost in suma de 11,06 miliarde lei (1,2% din PIB) cu 13,7% mai mari comparativ cu perioada similara a anului precedent”, se arata in nota Ministerului Finantelor.
De asemenea, incasarile din impozite si taxe pe proprietate au crescut cu 6% fata de aceeasi perioada a anului 2017.
S-au inregistrat scaderi ale incasarilor din impozitul pe salarii si venit cu 19,7% pe fondul reducerii, incepand cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, masura care s-a reflectat in incasari incepand cu luna februarie 2018.
”De asemenea, se inregistreaza o diminuare cu 23,4% fata de aceeasi perioada anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurarea de activitati ca urmare a aplicarii OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentand taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si timbrul de mediu pentru autovehicule”, se arata in nota.
Sumele de la Uniunea Europeana in contul platilor efectuate sunt de 6,03 miliarde lei, cu 31% mai mari decat cele incasate in anul 2017 in aceeasi perioada.
Cheltuielile bugetului general consolidat sunt de 119 miliarde lei, cu 18,4% mai mari fata de aceeasi perioada din anul precedent.
”Cheltuielile de personal sunt cu 22,3% mai mari fata de aceeasi perioada a anului precedent, cresterea fiind determinata de majorarile salariale acordate in temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice. Cheltuielile cu bunuri si servicii au crescut cu 10,2% fata de aceeasi perioada a anului precedent”, se arata in nota.
Detalii, pe Economica