Directorul AFER: Era obligatia mea vizavi de dispozitiile executorii ale Curtii de Conturi sa intru in legalitate cu salariile
Curtea de Conturi a constatat, în urma unui control, mentinerea ilegal în plata a salariilor aferente perioadei 2015 - 2016 pentru tot personalul Autoritatii Feroviare Române (AFER), dupa modificarea legislatiei în domeniu, si a calculat un prejudiciu de circa doua milioane de euro, fapt pentru care am fost obligat prin dispozitiile executorii ale Curtii sa intru în legalitate cu salariile, a declarat, marti, pentru AGERPRES, directorul general al institutiei, Victor Badea.
Salariile angajatilor din Autoritatea Feroviara Romana (AFER) au scazut, incepand cu data de 6 septembrie, cu pana la 40%, acestia pierzand sume cuprinse intre 250 de lei si 2.000 de lei.
'Am preluat functia de director general din aprilie (2017 - n. r.). La doua zile dupa ce am preluat-o, am avut inchiderea unui control de la Curtea de Conturi, care a constatat niste lucruri, printre care cele mai importante doua aspecte: mentinerea in plata ilegala a salariilor in perioada 2015-2016 pentru tot personalul AFER, circa 480 - 500 de persoane. Masura a fost contestata - era dreptul Autoritatii sa o conteste - in schimb, la sfarsitul lunii august, s-a primit incheierea de la Curtea de Conturi, care a fost foarte ferma, nu a fost de acord cu contestatia facuta. Atunci, inevitabil, masura trebuia pusa in aplicare. Dupa cum stiti, toate masurile Curtii de Conturi sunt executorii din momentul in care ti se transmite incheierea Curtii de Conturi. Devenind o masura executorie, a trebuit sa intru pe lege', a spus Badea.
Potrivit acestuia, cauzele care au dus la micsorarea, in unele cazuri drastica, a salariilor in AFER a fost schimbarea legislatiei in domeniu, respectiv aparitia Legii 284 a salarizarii institutiilor publice.
'Cu ani in urma, plecand din anul 2012, AFER a avut un contract colectiv de munca. A aparut o lege - 284/2010 - Legea salarizarii institutiilor publice, care prevedea ca la expirarea contractului colectiv de munca autoritatile sau institutiile publice trebuie sa intre automat pe lege, avand si o anexa 8, care spunea in ce conditii se preiau. Ori, in momentul in care contractul colectiv de munca a incetat, intratul pe lege nu s-a facut conform cerintelor legii si s-a incercat pastrarea salariilor avute, ca si un drept castigat. Legiuitorul spune altfel, ceea ce a dovedit si Curtea de Conturi. Procesul a continuat, 2013-2014, s-au judecat cu Curtea - norocul a fost ca a intervenit o amnistie si a sters din datoriile anterioare - numai ca in 2015 - 2016 Curtea imi spune: 'Vei calcula si vei stabili un prejudiciu' - pe care Curtea il estimeaza la circa 2 milioane de euro - 'si te vei indrepta sa recuperezi acest prejudiciu adus statului'. Deci, sunt doua masuri intr-una singura: odata recuperarea prejudiciului in perioada 2015 - 2016 pentru aceste salarii, cum spune Curtea 'mentinute nelegal in plata', iar a doua masura care mi s-a impus a fost intrarea cu salariile in lege. Asta e ceea ce s-a intamplat. Era obligatia mea vizavi de dispozitiile executorii ale Curtii de Conturi sa intru in legalitate cu salariile', a explicat seful AFER.
Detalii, pe Economica