E.ON: Evolutia pretului la energie din Romania nu am vazut-o si in alte piete; autoritatile trebuie sa monitorizeze situatia
Evolutia pretului la energie din primele doua trimestre a fost exceptionala, lucru pe care nu l-am vazut în alte piete din regiune, iar autoritatile trebuie sa monitorizeze situatia si sa se gândeasca la mecanisme pentru a preveni astfel de evolutii, a declarat, pentru AGERPRES, Marc Spieker, directorul financiar al grupului german E.ON SE.
"Suntem constienti de cresterea preturilor de pe Piata pentru Ziua Urmatoare si de pe Piata de echilibrare pentru electricitate si cred ca reflecta niste evolutii specifice ale pietei, unde vedem niste companii de trading care au intrat in insolventa, circumstante specifice privind vremea, o capacitate scazuta pe hidro, (...) iar aceasta combinatie duce la aceste preturi. Noi trebuie sa introducem aceste cresteri de preturi in calculele noastre pentru consumatorii finali. Cred ca reglementatorii si alte autoritati competente, precum Consiliul Concurentei, ar trebui sa monitorizeze piata foarte indeaproape si sa se gandeasca la mecanisme adecvate si specifice pentru a preveni astfel de evolutii. Cand comparam alte piete din Europa de Est, evolutia pe care am vazut-o in primele doua trimestre in Romania a fost exceptionala. O extraordinara evolutie pe care nu am vazut-o comparativ cu alte piete, in ultimul timp', a spus Spieker.
Detalii, pe Economica