Electricitatea se va scumpi rapid in Romania, centralele noastre se inchid, vom deveni importator net din Ungaria – ICIS
O prognoza a ICIS refreritoare la evolutia sectorului energetic din România este îngrijoratoare: de unde în mod traditional exportam energie în Ungaria, vom deveni importatori, pe masura ce capacitatile de productie de la noi se vor închide treptat, ca urmare a costurilor tot mai mari cu emisiile, iar Guvernul nu are o atitudine foarte hotarâta referitoare la regenerabile.
In deceniul urmator, piata angro de energie electrica din Romania va deveni mai scumpa decat cea din Ungaria, inversandu-se astfel un trend care exista din anul 2014, cand s-a realizat cuplarea pietelor spot intre Romania, Ungaria, Slovacia si Cehia, potrivit unei prognoze a ICIS, o cunoscuta companie globala de consultanta. Pe scurt, pana in 2024, diferenta de pret dintre piata noastra si cea din Ungaria se va accentua, in sens invers situatiei de acum-pretul mediu din Romania va fi cu 8 euro/MWh mai mare decat cel din Ungaria, iar diferentele se vor aplatiza din nou spre sfarsitul deceniului viitor. Motivele tin, pe de o parte, de fundamentele pietei din Romania, care va cunoaste o scadere a capacitatii de generare in sectorul termo, afectat de costurile cu certificatele de emisii, in conditiile in care va creste cererea de electricitate. In partea ungara, este asteptata aparitia mai multor surse de energie competitiva.
Cele patru piete spot sunt cuplate prin pret, (mecanismul 4M MC) din 2014. De atunci si pana anul trecut, in medie preturile de pe piata din Romania au fost mai mici decat cele din Ungaria, diferentele fiind cuprinse intre 2,4 si 8,4 euro MWh. Cu alte cuvinte, Ungaria importa energie din Romania, dar situatia se va schimba: ICIS prognozeaza o crestere rapida a preturilor in Romania, astfel incat, in anul 2020 preturile de la noi vor deveni mai mari decat cele din Ungaria, situatie care se va mentine cel putin pana la nivelul anului 2030. Nivelul maxim al preturilor spot, va fi, pe ambele piete, in anul 2025: 77 euro/MWh in Ungaria si in jur de 84 de euro MWh in Romania. Ulterior, preturile vor scadea, iar in anul 2030, se va produce o egalizare intre cele doua piete, la nivelul de 67 de euro/MWh.
Capacitatile termoenergetice din Romania se vor diminua rapid la jumatatea deceniului viitor, din cauza costurilor mari cu emisiile si a epuizarii duratei de viata. ICIS prognozeaza o scadere cu 60% a capacitatii instalate in centralele pe carbune si a cu 65% a centralelor pe gaze.
Regenerabilele se vor dezvolta foarte putin, in conditiile in care Guvernul Romania si-a stabilit o tinta putin ambitioasa in planul integrat de energie si mediu, iar contractele bilaterale (PPA-power purchase agreement) nu sunt permise pentru a se finanta noi proiecte.
Detalii, pe Economica