Engie cauta circa 400 de oameni in Romania, dar vrea sa-i inchirieze pe cinci ani, nu sa-i angajeze pe durata nedeterminata
Engie Româna SA, compania care grupeaza unul dintre cei mai mari doi distribuitori si furnizori de gaze din România, a publicat în sistemul electronic de achizitii publice un anunt pentru recrutarea a maximum 378 de angajati. Oamenii nu vor fi angajati de grupul francez, ci închiriati de la o companie de leasing de personal, pentru cinci ani.
Compania nu va angaja acesti oameni cu contracte de munca pe perioada nedeterminata, fiind aleasa varianta “Servicii de recrutare, selectie si punere la dispozitie personal temporar specializat”. Cu alte cuvinte, inchiriere de personal, timp de cinci ani, pentru care Engie solicita serviciile unei agentii specializate de leasing de personal.
Valoarea totala a contractului este de 156,4 milioane de lei si, din caietul de sarcini, aflam ca este vorba despre “personal muncitor (electricieni, instalatori, frigotehnisti, muncitori necalificati, cititori contoare, etc.), personal de executie (operare date, consiliere clienti in receptie fizica sau telefonic, etc.) precum si alte pozitii aferente activitatilor derulate de achizitor/utilizator”.
“Apreciem un numar maximum de 378 de salariati temporari care vor putea fi utilizati la un moment dat, dar nu obligatoriu, de catre utilizator. In functie de necesitatile de business, vor fi transmise necesitatile de punere la dispozitie a salariatilor temporari”, se arata in caietul de sarcini publicat de Engie.
235 de oameni vor ajunge la Engie Romania, 100 la Distrigaz Sud Retele (compania de distributie a gazelor din Grupul Engie) iar alti 43 la Wirom, o companie mai mica de distributie, furnizare si servicii, care a fost cumparata recent de francezi de la grupul rus Gazprom. Viitorii angajati temporari, cu care se va incheia un contract pe o perioada de cinci ani, vor activa in 20 de judete din jumatatea de sud a tarii.
Principalul dezavantaj al acestor oameni care vor fi plasati Engie de catre agentul de munca temporara (firma de inchiriere de personal) tine de nesiguranta acestui loc de munca, fie el si temporar. Dar, pe de cealalta parte, Engie probabil are nevoie de anumite servicii care odata prestate, nu mai sunt necesare iar concedierea acestor noi angajati, dupa o anumita perioada de timp, ar deveni problematica.
Detalii, pe Economica