Eurostat: Romania, printre tarile din UE cu cel mai ridicat procent de femei care conduc ferme
România se situeaza pe primele locuri în Uniunea Europeana în privinta ponderii femeilor care conduc ferme, arata datele publicate luni de Oficiul European de Statistica (Eurostat).
In 2016, tarile din UE cu cel mai ridicat procent de femei care conduc ferme erau Letonia si Lituania (ambele cu 45%), Romania (34%), Estonia (33%), Italia (32%), Austria (31%) si Portugalia (30%) iar cel mai scazut se inregistra in Olanda (5%), Malta (6%), Danemarca (8%) si Germania (10%). La nivelul UE procentul era de 28% in 2016.
De asemenea, sapte din zece (72%) manageri ai celor 10,5 milioane de ferme din UE erau barbati.
In privinta varstei, in 2016 majoritatea (58%) managerilor de ferma aveau varsta de 55 de ani sau mai mult si doar 11% erau tineri cu varsta de sub 40 de ani. In cazul tinerilor fermieri, proportia femeilor era si mai mica (9%).
Managerii de ferma sunt cei care raspund de rutina zilnica a gestionarii unei ferme, din punct de vedere financiar si al productiei. Ei iau decizii privind plantarile, animalele, achizitionarea de materiale, vanzarea fermei sau a unei parti din ea. Deseori managerul de ferma este si proprietarul ei.
Detalii, pe Economica