Fondurile de pensii din Italia presate sa ajute la recapitalizarea bancilor
Fondurile de pensii din Italia vor analiza luni cererea guvernului de la Roma de a participa la un fond de sustinere a bancilor, cu câteva zile înainte ca testele de stres sa arate ca cea de a treia mare banca din Italia are nevoie urgenta de capital, informeaza Reuters, citata de Agerpres.
Guvernul de la Roma cauta modalitati pentru a sprijini bancile cu probleme fara a incalca insa prevederile Uniunii Europene referitoare la ajutoarele de stat care obliga investitorii sa suporte o parte din pierderi si ii protejeaza pe contribuabili. Vineri urmeaza sa fie anuntate rezultatele testelor de stres derulate la nivelul UE, iar analistii se asteapta ca aceste teste sa arate ca Banca Monte dei Paschi, cea de a treia mare banca din Italia, are nevoie de o recapitalizare.
Presedintele asociatiei fondurilor italiene de pensii, ADEPP, Alberto Oliveti a declarat luni ca guvernul italian a cerut membrilor asociatiei ADEPP sa investeasca in fondul sponsorizat de stat Atlante, care lucreaza in prezent cu Banca Monte dei Paschi la vanzarea unor credite neperformante in valoare de miliarde de dolari.
'Guvernul a facut o cerere', a spus Alberto Oliveti, adaugand ca fiecare fond de pensii va lua o decizie in mod independent, dupa o reuniune a membrilor asociatiei care va avea loc luni. Alberto Oliveti a refuzat sa comenteze informatiile din presa potrivit carora fondurile de pensii vor contribui cu o suma totala de 500 de milioane de euro.
Detalii, pe Economica