Fostii presedinti SRR si SRTv care se opun eliminarii taxei radio-tv: Initiativa, deosebit de periculoasa pentru democratie
Maria Toghina, Dragos Seuleanu, Razvan Theodorescu si Stelian Tanase se numara printre fostii presedinti ai Societatii Române de Radiodifuziune (SRR) si Societatii Române de Televiziune (SRTv) care se opun eliminarii taxei radio-tv, initiativa pe care o considera periculoasa pentru democratia României, într-o scrisoare deschisa transmisa joi.
Scrisoarea este semnata din partea SRR de prof. univ. dr. Tudor Catineanu, Nora Rebreanu, Dragos Seuleanu, Maria Toghina si Andras Istvan Demeter, iar din partea SRTV de acad. Razvan Theodorescu, Stere Gulea, Cristian Hadji Culea, Tudor Giurgiu, Claudiu Saftoiu, Alexandru Lazescu si Stelian Tanase.
'Ne adresam dumneavoastra pentru a va invita sa regandim impreuna propunerea parlamentara de a desfiinta taxa radio-tv. Aceasta initiativa parlamentara este deosebit de periculoasa pentru democratia Romaniei si din aceasta cauza si initiativa noastra este, din cate stim, fara precedent. Niciodata, noi, fosti presedinti-directori generali ai Societatilor Romane de Radiodifuziune si Televiziune nu am mai colaborat intr-un demers public pentru salvarea institutiilor pe care le-am slujit dupa ce am jurat pe Constitutia Romaniei si pe Biblie. Radioul public si Televiziunea publica din tarile europene, potrivit documentelor de la Maastricht, sunt servicii publice de interes national. De aceea, desfiintarea taxei radio-tv si finantarea Societatii Romane de Radiodifuziune si a Societatii Romane de Televiziune de la bugetul statului reprezinta un atentat la insasi democratia romaneasca. Cum poate sa existe independenta editoriala atunci cand guvernul finanteaza aceste doua institutii? Europa cunoaste cateva exemple de interventie brutala a guvernelor in activitatea serviciilor publice de radio si televiziune. Aceste exemple reprezinta o abdicare de la principiile Uniunii Europene si ale democratiei in general', se arata in scrisoare, transmisa joi AGERPRES.
Detalii, pe Economica