Intalnire importanta la ASF, pe tema RCA: Preturile practicate de service-uri la reparatii ar putea fi publicate online
Un grup consultativ construit pe lânga Autoritatea de Supraveghere Financiara si alcatuit din reprezentanti ai asiguratorilor, brokerilor, transportatorilor si asociatiilor pentru protectia consumatorilor specializate în servicii financiare încearca sa gaseasca solutii pentru a debloca piata RCA, marcata în prezent de un conflict între marii jucatori din domeniu si unitati service, dar si de o escaladare fara precedent a numarului de reclamatii formulate de consumatori, pagubiti si mandatari ai acestora(service-uri sau avocati).
Una dintre initiativele importante discutate in ultima intalnire a Grupului Consultativ de Dialog Permanent de pe langa ASF (GCDP) este publicarea tarifelor practicate de service-uri pentru reparatiile pe RCA. De altfel, legea specifica include deja o astfel de prevedere. De acest lucru s-ar ocupa Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR), organizatie ai carei membri sunt toate firmele care vand RCA pe teritoriul Romaniei. O astfel de masura ar putea aduce mai multa claritate intr-o piata incordata.
In acest moment, intre firmele de asigurare( mai ales cele doua care domina piata RCA, adica Euroins si City Insurance) si unele service-uri independente exista o disputa deschisa in ceea ce priveste evolutia preturilor pentru reparatii si pentru masina la schimb pe care, conform legii, asiguratorul trebuie sa o asigure pagubitului cat timp masina este in service.
Asiguratorii au acuzat unitatile reparatoare ca aplica tarife prea mari, in timp ce service-urile spun ca firmele de asigurare ingreuneaza procesul de constatare si evaluare a daunelor si chiar platesc unele facturi doar partial. Pozitia service-urilor este sustinuta si de organizatii ale transportatorilor, reprezentate si ele in GCDP. De mentionat ca, asa cum a declarat pentru ECONOMICA.NET Vasile Stefanescu, presedintele COTAR, multe dintre firmele mari de transport detin si service-uri proprii, care se confrunta cu refuzuri de plata din partea asiguratorilor mari de RCA.
Detalii, pe Economica