KMG International lanseaza programul de internship 2016
KMG International, prin intermediul companiilor membre - Rompetrol Rafinare, Rominserv, Midia Marine Terminal, Rompetrol Quality Control, a lansat programul de Internship 2016, adresat celor 93 de studenti selectati sa îsi dezvolte aptitudinile profesionale si competentele tehnice pentru o cariera de succes în industria petroliera. Programul se deruleaza în perioada 01 august – 30 septembrie, în rafinariile Petromidia Navodari si Vega Ploiesti, se arata într-un comunicat al grupului.
“Programele de internship sunt parte a strategiei KMG International de a investi in resurse umane, nu numai in interiorul companiei, dar si pentru comunitatea in care ne desfasuram activitatile. Derulate pe cele doua platforme industriale – Petromidia si Vega - programele sustin transferul de know-how de la expertii nostri catre tinerii aflati la inceput de cariera. Din 2002 pana in prezent, peste 600 de absolventi de studii superioare si studii medii au urmat programul de Internship, iar cei mai buni dintre acestia si-au inceput cariera in cadrul KMG International“, a declarat Yedil Utekov, director general Rompetrol Rafinare, companie ce opereaza rafinariile Petromidia si Vega.
Detalii, pe Economica