Lupta pentru banii bucurestenilor: Ce malluri noi se deschid in Capitala in urmatorii doi ani
Înainte de deschiderea din toamna anului trecut a centrului comercial Promenada, ultimul mall deschis în Bucuresti a fost în 2010 – Sun Plaza. În urmatorii doi ani, alte noi centre comerciale se vor lupta pentru banii bucurestenilor.
Vulcan Value Center
Singura livrare de pe piata din Bucuresti din acest an este Vulcan Value Centre, de 35.000 mp, dezvoltat de fondul de investitii sud-african NEPI, pe terenul fostei fabrici Vulcan. Deschiderea centrului comercial de tip strip-mall este planificata pentru toamna acestui an.
Mega Mall
Urmatorul mall pe lista livrarilor este Mega Mall, dezvoltat tot de NEPI, pe platforma Electroaparataj, din apropierea Arenei Nationale. Lucrarile de constructie au inceput in toamna anului trecut, unde in prezent se lucreaza zi si noapte pentru ca centrul comercial de 70.000 de mp sa fie finaliazat pana la jumatatea anului viitor.
Printre chiriasii deja anuntati se numara: Carrefour, Flanco si Altex, Slot Point Casino, Cine Grand, C&A, H&M, Kenvelo, Lee Cooper, Celio, Lashez sau Office Shoes. Investitia este de 150 de milioane de euro.
Victoria City Center
Benevo a obtinut autorizatia de constructie pentru Victoria City in luna aprilie a acestui an si are in plan inceperea lucrarilor in aceasta vara. Deschiderea mallului din imediata apropiere a statiei de metrou Jiului este programata pentru octombrie 2015.
Victoria City Center va avea un mall si un turn de birouri cu o suprafata inchiriabila totala de 68.000 metri patrati, situat in imediata apropiere a statiei de metrou Jiului. Mallul este inchiriat in proportie de 70%, iar printre retailerii prezenti se numara: Cora, H&M, Hervis, C&A, Mango, Deichmann si Koton.
Detalii, pe Economica