Metroul si trenul metropolitan din Cluj incep cu amanari: depunerea ofertelor la licitatia pentru studii se prelungeste pana pe 30 iulie
Licitatia pentru studiile necesare realizarii metroului si trenului metropolitan din Cluj – Napoca a fost suspendata, iar termenul pentru depunerea ofertelor se prelungeste a doua oara, respectiv pentru 30 iulie.
Primaria Municipiului Cluj – Napoca a lansat pe 19 aprilie licitatia pentru Servicii de elaborare Studii de Pre-Fezabilitate, Fezabilitate, impact asupra mediului si evaluarea strategica adecvata pentru obiectivul de investitii „Tren Metropolitan Gilau – Floresti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bontida"- etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj : Magistrala I de Metrou si Tren Metropolitan, inclusiv legatura dintre acestea si a studiilor conexe viitoarelor obiective de investitii.
Termenul initial de depunere a ofertelor la aceasta liciatie era 1 iulie, insa a fost prelungit pana pe 15 iulie.
Luni, 15 iulie, licitatia aparea ca fiind suspendata, potrivit datelor din platforma de achizitii publice SICAP.
"Va instiintam ca procedura va fi suspendata pana la publicarea in SEAP a eratei de prelungire a datei limita de depunere a ofertelor, de la data de 15.07.2019, ora 15:00, la data de 30.07.2019, ora 15:00", se arata in SICAP.
Primarul Clujului Emil Boc a semnat in aprilie, impreuna cu primarii comunelor Gilau, Floresti, Baciu, Apahida, Jucu si Bontid, un acord de asociere privind realizarea in parteneriat a studiilor de prefezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului si evaluarea strategica adecvata pentru trenul metropolitan si metrou.
Potrivit edilului din Cluj, proiectul de investitii va fi realizat in doua etape:
In prima etapa va fi realizat Trenul Metropolitan pe infrastructura actuala. In aceasta faza va fi implementat un sistem de transport rapid care va acoperi intregul coridor feroviar cuprins intre halta Nadasel si statia de la Bontida, pe o lungime de aproximativ 43 de km.
Punctele de oprire actuale vor ramane aceleasi si se propune adaugarea unor noi statii de oprire in zonele: Baciu, Tetarom pe str. Taietura Turcului si la podul Ira pe str. Aurel Vlaicu.
Detalii, pe Economica