Polita CASCO si RCA se poate reduce cu pana la 25 euro daca se previne frauda din asigurari, de circa 20% din totalul daunelor
Pe baza datelor existente la nivelul trimestrului III din 2017 nivelul fraudei în asigurari poate fi estimat pâna la 100-150 de milioane de euro pe an, circa 20% din volumul total al daunelor platite de asiguratori pentru politele auto. O prevenire si o mai buna combatere a fraudelor în asigurari ar putea reduce costul politelor CASCO - RCA cu circa 25 de euro pe an.
"Jucatorii din piata CASCO si RCA estimeaza frauda in asigurari la circa 10-15%. Din pacate nu avem date statistice, dar din analizele noastre si facand paralele cu ce se intampla si la nivel international putem sa vorbim si de valori de pana la 15-20%, fapt care poate greva serios valoarea politelor de asigurare", a declarat Calin Rangu, director la DirectiaSupraveghere Intermediari si Supravegherea Regulilor de Conduita din cadrul ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.
In Anglia nivelul fraudelor este estimat la 1,3 miliarde lire, iar in USA pana la 80 miliarde dolari anual. Astfel, la o piata a daunelor auto de aproximativ 740 milioane de euro pentru 566.000 de daune platite de asiguratori, daca frauda ar fi de circa 20%, rezulta o pierdere de aproximativ 150 de milioane de euro pentru cele 5,8 milioane de contracte RCA si CASCO. In acest context, rezulta ca fiecare cetatean plateste suplimentar din cauza fraudei pana la 25 de euro pe an.
Pot fi multe surse ale fraudelor, de la modul de luare in asigurare, la modul de aprobare a platii dosarelor de dauna. Asiguratorii se lupta cu masinile aduse din strainatate cu care se incearca fraudarea sistemului, dar pot avea si probleme interne cu propriul personal incluzand si posibile intelegeri intre constatatorii de dauna si anumite service-uri, uneori cu implicarea sau nu a clientilor, pentru supraincarcarea devizelor de plata.
Detalii, pe Economica