Rata de supravietuire a unei afaceri in Romania este de 52,7%
Initiativa antreprenoriala din România se manifesta cel mai intens în special în trimestrul unu al anului, atât în ceea ce priveste înfiintarile de firme (SRL), cât si în cazul persoanelor fizice autorizate (PFA), iar rata de supravietuire a unei afaceri este de 52,7%, potrivit unui studiu, REGnet.ro, realizat pe baza datelor furnizate de Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC).
Din perspectiva anotimpului, primavara este momentul anului in care se infiinteaza cele mai multe SRL si PFA. Din perspectiva evolutiilor anuale, afacerile nou infiintate (cumulat SRL si PFA) manifesta o tendinta de scadere. In Romania au fost infiintate 2,8 milioane de afaceri din decembrie 1990 si pana in februarie 2017, dintre care 1,32 milioane au fost radiate intre timp. Astfel, rata de supravietuire a unei afaceri in Romania este de 52,7%.
Aproximativ una din doua afaceri reusesc sa ramana in picioare in Romania, arata calculele REGnet.ro realizate pe baza datelor ONRC din ultimii 25 de ani.
O analiza asupra sezonalitatii infiintarilor de SRL si PFA din Romania, realizata pe ultimii cinci ani, releva faptul ca primavara este anotimpul in care initiativa antreprenoriala cunoaste cel mai mare avant.
In acesti ultimi cinci ani varful maxim a fost atins in primavara anului 2016 pentru SRL (20.747 infiintari), respectiv in primavara lui 2012 pentru PFA (17.083 infiintari). Cifrele detaliate se gasesc in Anexa 1 si Anexa 2 din acest comunicat.
In mod traditional (cu cateva exceptii), trimestrul unu (T1) este trimestrul in care sunt infiintate cele mai multe SRL si PFA in Romania (in decursul unui an).
Detalii, pe Economica