Romania este tara in care s-a inregistrat cea mai mare crestere a pretului pe litrul de benzina, de peste 16%, doar Danemarca apropiindu-se de aceasta „performanta“, arata cea mai noua editie a clasamentului Pain at the Pump (Durere la pompe ), realizat de Bloomberg.
>Topul a luat in calcul pretul pe litrul de benzina din 61 de state, din Norvegia pana in Venezuela, din perioada 31 martie-29 aprilie, editia anterioara a topului, fata de care au fost calculate cresterile, fiind realizata in functie de preturile din al treilea trimestru din 2013. „Pretul benzinei in Romania a crescut cu 16%, cel mai mare ritm inregistrat de vreunul dintre cele 61 de state din clasament“, se arata in studiul publicat de Bloomberg la inceputul acestei luni. Astfel, Romania ajunge pe poztia 24 din cele 61 de state analizate, cu un pret pe litru de 1,95 dolari. In vechea editie, Romania figura pe locul 33, cu un pret pe litrul de benzina de 1,68 dolari. Bloomberg nu precizeaza exact ziua in care a colectat aceste preturi si nici daca acestea reprezinta o medie pentru intreaga perioada.
Detalii, pe ZF