Seful OTP crede ca in Ungaria vor mai ramane doar 4-5 banci mari
Jumatate dintre bancile importante care opereaza în Ungaria ar putea fi scoase la vânzare în urmatorii ani în cadrul unui proces de consolidare, iar OTP Bank, cea mai mare banca din Ungaria, considera ca aceasta este o oportunitate pentru a face achizitii pe piata locala, a declarat joi pentru Reuters directorul general de la OTP, Sándor Csányi.
"In prezent avem opt mari banci pe piata. Desi aceste banci nu vor pleca in masa, cu siguranta peste cativa ani nu vom mai avea tot opt banci. Daca ar trebui sa fac o estimare as spune ca vom avea patru, poate cinci banci", a estimat Sandor Csanyi.
Acesta nu a spus care banci ar putea sa iasa de pe piata ungara sau care sunt cele pe care le vizeaza, dar a precizat ca OTP vrea sa-si creasca cota pe piata creditelor pentru companii si pe cea de private banking.
Detalii, pe Economica