Home / Stiri financiare / Senatul a adoptat legea darii in plata: Se aplica doar creditelor pentru locuinte de max. 150.000 euro, iar Prima Casa ramane

Senatul a adoptat legea darii in plata: Se aplica doar creditelor pentru locuinte de max. 150.000 euro, iar Prima Casa ramane

Senatul a adoptat legea darii in plata: Se aplica doar creditelor pentru locuinte de max. 150.000 euro, iar Prima Casa ramane

Senatorii au adoptat, luni, în unanimitate, proiectul legii darii în plata a unor imobile în vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, cu amendamentul ca programul 'Prima casa' sa fie inclus în acest act normativ, anunta Agerpres.

/p>

In forma adoptata, legea se aplica doar debitorilor cu credite de pana la 150.000 de euro, cu destinatia de locuinta.

S-au inregistrat 119 voturi 'pentru' si niciunul "impotriva" pentru aceasta lege, care a fost trimisa la reexaminare de presedintele Klaus Iohannis. Dupa ce a trecut de senatori, legea va merge la Camera Deputatilor pentru decizia finala.

Senatorii au respins un amendament care prevedea excluderea din lege a programului ''Prima casa'' si au introdus un altul care se refera la faptul ca pentru stingerea creantei dintr-un contract de credit prin dare in plata, valoarea contractul de credit, la momentul acordarii, nu trebuie sa depaseasca 150.000 euro, suma calculata la cursul de schimb al BNR in ziua incheierii contractului, garantat prin ipoteca asupra unui bun imobil cu destinatie de locuinta.


Detalii, pe Economica

marti, 01 martie 2016, 289 afisari

Curs BNR vineri, 29 noiembrie 2024

1 EUR4.9771 RON
1 USD 4.7129 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

August Septembrie Octombrie
Euro 4,9765 4,9743 4,9748
USD 4,5199 4,4780 4,5615

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0200 RON
la Credit Europe Bank
1 USD = 4.7600 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 17.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci

Creditare

Stiri financiare

Citeste toate stirile Codul fiscal

Promotii banci

Vezi toate promotiile