Statul vrea să limiteze cumpărarea de terenuri de către străini, din 2014
Străinii vor fi limitaţi la cumpărarea de terenuri în România de la 1 ianuarie 2014, după liberalizarea pieţei, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Ministrul a precizat că măsurile pe care le ia statul începând cu 2013 sunt menite să stopeze un fenomen de care românii s-au speriat. Acum, persoanele fizice străine nu deţin terenuri în ţara noastră, însă acest lucru se va schimba de la 1 ianuarie 2014, conform tratatului de aderare pe care România l-a semnat.
De la anul, va exista o agenţie, cel mai probabil Agenţia Domeniilor Statului, care să dea aviz persoanelor fizice străine interesate de achiziţia de terenuri în România, după modelul altor state membr
Unele state membre, a spus ministrul, au impus o limită de suprafaţă la cumpărarea terenurilor de către persoanele fizice, iar alte state au condiţionat acest lucru de existenţa experienţei în domeniul agricol în statul respectiv.