Telekom lanseaza catalogul electronic pentru digitalizarea tuturor scolilor din Romania
Telekom România distribuie în exclusivitate un pachet digital pentru scoli, pachet ce include tableta si conectivitate la internet, plus acces la platforma de management educational Adservio, se arata într-un comunicat remis marti AGERPRES.
Potrivit comunicatului, pachetul contribuie la organizarea eficienta a procesului educational din Romania, imbunatatirea actului didactic, eliminarea actiunilor birocratice si cresterea interactivitatii dintre profesori, elevi si parinti. In plus, platforma functioneaza ca un liant intre unitatile de invatamant scolar si fiecare dintre partile implicate - minister, inspectorat, directori de scoli, departamentul de secretariat, profesori si diriginti, parinti si elevi.
Pachetul de baza include o tableta Lenovo MIIX 310 cu sistem de operare Windows 10 preinstalat pentru profesori si conectivitate mobila 4G (prin SIM) si acces la platforma Adservio, la un pret per elev incepand de la 1,99 euro pe luna, fara TVA. Pretul final al solutiei pentru fiecare unitate de invatamant se calculeaza in functie de volumul de tablete si numarul de elevi din fiecare unitate. Suma lunara per elev se plateste doar 9 luni pe an, fiind excluse lunile de vacanta de vara.
Pana in prezent, sase unitati de invatamant au fost deja dotate cu pachetele digitale pentru scoli de la Telekom si Adservio: Colegiul National 'A. T. Laurian' din Botosani, Liceul Teoretic 'Vasile Alecsandri' din Iasi, Gradinita si Scoala Primara EUROED din Iasi, Liceul Teoretic 'Scoala Europeana' din Bucuresti, Gradinita si Scoala IOANID din Bucuresti, Colegiul National 'Spiru Haret' din Bucuresti.
'Marele avantaj al acestui pachet este ca in orice moment al zilei pot sa transmit un mesaj unui parinte, primesc raspunsul inapoi - este un feedback permanent. Cu acest prilej, am reusit sa cunosc si pe foarte multi dintre parintii unei scoli mari, cu aproape 1.500 de elevi. De asemenea, faptul ca platforma ne pune la dispozitie statisticile necesare scuteste mult din timpul pe care l-al petrece calculand in sedinte cu ceilalti profesori, colegii mei' spune Beatrice Manuela Cotofan, directorul Liceului Teoretic 'Vasile Alecsandri' Iasi.
Detalii, pe Economica