Teodorovici: Rambursarea taxei auto se va face pana la sfarsitul lunii mai
Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a anuntat joi, într-o conferinta de presa, la Bistrita, devansarea termenului pâna la care se va face rambursarea taxei auto catre cei care nu au primit înca aceste sume, pentru sfârsitul lunii mai.
Potrivit ministrului, deciziile de impunere trebuie finalizate de catre toate administratiile fiscale judetene pana la sfarsitul lunii in curs, in caz contrar sefii acestor institutii isi vor pierde functiile.
"Am spus foarte clar ca, pana la final de aprilie, toate deciziile de impunere care mai sunt inca de emis de catre ANAF trebuie sa se emita. Daca nu se emit aceste decizii, acele persoane in acele zone pleaca din functie. Oricine ar fi, pleaca din functie. Nu este cazul la Bistrita, pentru ca dumneavoastra stati foarte bine. Acesta este primul pas. Al doilea pas este simplificarea modului in care trebuie sa platim omului acea suma. Din pacate, astazi, este o intreaga birocratie pe acest subiect si, la fel, am spus clar: ANAF-ul trebuie sa se dea peste cap, eu am sa sprijin datul peste cap de mai multe ori, daca este cazul, pana la final de mai sa se plateasca sumele aferente acestei taxe. Adica suntem acum in aprilie, cat mai este pana la final, iar pana la final de mai trebuie sa gaseasca orice fel de solutie", a declarat Teodorovici.
Ministrul a afirmat ca sumele aferente taxelor auto achitate trebuie restituite indiferent daca respectivii contribuabili au sau nu in prezent datorii catre stat, aceasta verificare urmand sa se faca ulterior.
"Plata sumelor pe care noi le asiguram de la buget - Fondul de Mediu, noi, nu conteaza - le asiguram, iar dansii trebuie sa plateasca si stau dupa aceea, daca este, sa verifice. Imi spun ce trebuie sa modificam legal ca sa faca acest pas, sa plateasca contribuabililor acea suma si dupa asta sa stea sa faca verificarea cu ce are de dat, eventual, acea persoana catre stat. Pentru ca, atunci cand statul a luat banii contribuabilului, i-a luat cu doua maini, si acum sta, din pacate pentru contribuabil, statul sa se verifice", a justificat Eugen Teodorovici.
Detalii, pe Economica