UE trece la ofensiva impotriva Amazon si Apple
Comisia Europeana a cerut miercuri grupului american Amazon sa plateasca taxe de 250 milioane de euro datorate Luxemburgului, ca urmare a facilitatilor fiscale incorecte de care cel mai mare grup de distributie online din lume ar fi beneficiat dupa 2003, si, separat, a trimis în judecata Irlanda la Curtea Europeana de Justitie pentru ca nu a recuperat ajutoarele de stat ilegale în valoare de 13 miliarde de euro acordate producatorului informatic american Apple, informeaza Reuters si AFP.
In urma unei investigatii aprofundate, care a fost lansata in octombrie 2014, Comisia a ajuns la concluzia ca, prin solutia fiscala anticipata emisa in 2003 si prelungita in 2011, Luxemburgul a micsorat impozitul platit de Amazon in Luxemburg fara nicio justificare valabila. Folosindu-se de o solutie fiscala anticipata, Amazon si-a mutat marea majoritate a profiturilor de la o societate din cadrul grupului platitoare de impozite in Luxemburg (Amazon EU) la o societate neplatitoare de impozite in Luxemburg (Amazon Europe Holding Technologies). Mai precis, prin solutia fiscala anticipata s-a aprobat ca Amazon EU sa plateasca o redeventa catre Amazon Europe Holding Technologies, ceea ce a redus semnificativ profiturile impozitabile ale Amazon EU. Conform metodei aprobate in solutia fiscala anticipata, profiturile impozabile ale societatii de exploatare au fost reduse la un sfert din valoarea lor reala. Aproape trei sferturi din profiturile obtinute de Amazon au fost trecute in mod necuvenit in conturile societatii holding si au ramas astfel neimpozitate. De fapt, solutia a permis companiei Amazon sa evite impozitarea a trei sferturi din profiturile obtinute din totalitatea vanzarilor efectuate in UE.
'Luxemburgul a acordat beneficii fiscale ilegale companiei Amazon. Drept urmare, aproape trei sferturi din profiturile inregistrate de Amazon nu au fost impozitate. Cu alte cuvinte, companiei Amazon i s-a permis sa plateasca de patru ori mai putine impozite decat alte intreprinderi locale supuse acelorasi norme fiscale nationale. Acest lucru este ilegal din perspectiva normelor UE privind ajutoarele de stat. Statele membre nu pot sa acorde grupurilor multinationale facilitati fiscale selective de care nu pot beneficia si altii', a declarat comisarul insarcinat cu politica de concurenta, Margrethe Vestager.
Luxemburgul trebuie deci sa recupereze ajutorul ilegal pe care l-a acordat. Pe baza informatiilor disponibile, se estimeaza ca este vorba de aproximativ 250 milioane euro, la care se adauga dobanzi. In continuare, autoritatile fiscale din Luxemburg trebuie sa determine suma exacta a impozitelor neplatite in Luxemburg, pe baza metodei stabilite in decizie.
In replica, Amazon a contestat decizia CE. 'Credem ca Amazon nu a beneficiat de niciun tratament special din partea statului Luxemburg si ca am platit toate impozitele in conformitate cu regulile fiscale internationale si luxemburgheze', a informat grupul american, adaugand ca va studia decizia Comisiei si va analiza toate optiunile legale disponibile, inclusiv un recurs.
Detalii, pe Economica