Home / Stiri financiare / Ungurii de la Mol au ajuns sa produca petrol si gaze la nivelul a doua treimi din cat scoate Petrom

Ungurii de la Mol au ajuns sa produca petrol si gaze la nivelul a doua treimi din cat scoate Petrom

Ungurii de la Mol au ajuns sa produca petrol si gaze la nivelul a doua treimi din cat scoate Petrom

În mod traditional, se vorbeste despre Ungaria se spune ca este o tara fara resurse, în contrast cu România, care este bogata în petrol si gaze. Însa, realitatea este ca Mol, compania nationala de petrol si gaze a Ungariei, scoate hidrocarburi la un nivel egal cu doua treimi din productia Petrom.

"Productia zilnica medie de hidrocarburi a fost relativ stabila in prima jumatate a anului comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, situandu-se la 110 mii de barili echivalent petrol pe zi (BEP). Volumele mai mici din Ungaria, Croatia si Rusia au fost compensate de o productie mai mare in Marea Britanie". Asta scrie in comunicatul de presa al grupului Mol, emis cu ocazia publicarii datelor financiare aferente primelor sase luni din 2018.Asadar, compania ungara, originata intr-o tara care istoric nu are resurse, produce 110.000 de barili echivalent petrol (bep), pe zi.

Petrom este cel mai mare producator de titei si gaze din sud-estul Europei, si singura companie care extrage si petrol si gaze din Romania in cantitati semnicative. Potrivit datelor la sase luni, productia totala a Petrom a fost de 161.000 bep.

Asadar, Mol, companie care este perceputa drept una de rafinare si de vanzare a carburantilor prin statii, a ajuns sa aiba o productie de petrol care ajunge la echivalentul a 68% din productia Petrom, companie care, desi este integrata, are ca obiect principal de activitate explorarea si productia de hidrocarburi.

Este adevarat ca, spre deosebire de Petrom, Mol nu extrage decat o mica parte din subsolul tarii de origine. Compania s-a dezvoltat, treptat, la scara internationala si are operatiuni de productie in opt tari si de explorare in 13, inclusiv in Romania.

Spre deosebire de Mol, Petrom este prezenta, cu activitate upstream, doar in Romania si Kazahstan, dar acolo productia este infima-690.000 bep in sase luni.

Este adevarat ca productia din zacamintele operate de Mol este mica, dar compania, chiar cu aceste cantitati mici extrase, poate spune ca are un portofoliu semnificativ si pe zona de productie, dat fiind ca subsolul Ungariei este destul de sarac. Spre exemplu, productia zilnica de petrol,a fost in 2017, in medie, de 37.600 bep/zi, din care doar 12,8 au fost extrase din Ungaria, restul din Croatia, Pakistan, Irak sau Marea Britanie. La gaze naturale, productia medie zilnica a fost de 54.200 bep/zi, din care mai putin de jumatate, adica 26.300, au provenit din Ungaria.

Detalii, pe Economica

luni, 06 august 2018, 207 afisari

Curs BNR luni, 25 noiembrie 2024

1 EUR4.9767 RON
1 USD 4.7456 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

August Septembrie Octombrie
Euro 4,9765 4,9743 4,9748
USD 4,5199 4,4780 4,5615

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0200 RON
la Credit Europe Bank
1 USD = 4.8100 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 17.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci

Creditare

Stiri financiare

Citeste toate stirile Codul fiscal

Promotii banci

Vezi toate promotiile