Telefoanele compatibile cu 5G vor reprezenta doar 6% din piata anul viitor, dar vor ajunge la peste 50% in 2023
La începutul acestui an, operatorii de telefonie mobila au lansat servicii de 5G în unele parti din SUA, Coreea de Sud, Elvetia, Finlanda si Regatul Unit, iar la Bucuresti - Digi si Vodafone. Însa, va dura câtiva ani pentru ca operatorii sa-si extinda acoperirea de 5G si în afara oraselor mari.
Pana in 2020, Gartner estimeaza ca 7% dintre furnizorii de servicii de comunicatii globale vor avea un serviciu 5G wireless viabil comercial. Acest lucru va marca un progres semnificativ a retelei de mare viteza 5G.
In prima jumatate a anului 2019, cativa producatori de telefoane au lansat pe piata smartphone-uri cu 5G. Pentru a imbunatati vanzarile in scadere, producatorii de telefoane mobile incearca sa introduca anul viitor telefoane cu 5G mai accesibile.
"In 2020, telefoanele compatibile cu 5G vor reprezenta 6% din totalul vanzarilor de telefoane. Pe masura ce acoperirea serviciului 5G va creste, experienta utilizatorului se va imbunatati, iar preturile vor scadea. Saltul va avea loc in 2023, cand ne asteptam ca telefoanele 5G sa reprezinte 51% din vanzari", a spus Ranjit Atwal, director de cercetare la Gartner.
In ceea ce priveste abonamentele 5G, un raport al companiei Ericksson a aratat ca in 2024, acestea vor ajunge la 1,9 miliarde, cu 400 de milioane in plus fata de cat estimase anterior.
Compania de cercetari de piata recomanda managerilor de produse sa se asigure ca telefoanele din gama high end sunt diferentiate prin integrarea aplicatiilor cu alte dispozitive, in loc sa se bazeze doar pe evolutia hardware-ului 5G. Asta pentru ca vanzarile de smartphone-uri din acest an vor inregistra cea mai slaba performanta din segmentul gadgeturilor, si anume o scadere de 3,8%.
Detalii, pe Economica